Întalnirea anuală a Fundaţiei “Iuliu Maniu” (The “Iuliu Maniu” Foundation), fundatie aflată sub conducerea lui Justin Liuba. La un moment dat această fundaţie a participat activ la construirea noi biserici din Bădăcin, cale pe care dorim să le mulţumim.
Din păcate nu avem prea multe informaţii despre această fundaţie a românilor din State, dar ne-ar plăcea să cunoaştem cat mai bine această fundaţie:
Întalnirea The “Iuliu Maniu” Foundation, (aprilie?) 2008
Încep azi intentionam să publicăm o serie de (mini) articole despre cei apropiati geografic (Sălăjul), dar si ideologic (politic sau religios), Sfinxului. În primul articol o sa pun cateva referinţe către lucrări (articole, pagini web) care au ca subict memoria lui Corneliu Coposu.
Corneliu Coposu - imagine postdecembristă
Scurtă bibliografie (ro.wikipedia.org)
Nascut 20 mai 1914, Bobota, Sălaj, decedat 11 noiembrie 1995 Bucureşti a fost un om politic român, preşedinte al Partidul Naţional Ţărănesc (1989 - 1995), senator, lider al opoziţiei din România postcomunistă. Fost deţinut politic sub regimul comunist. S-a născut ca fiu al protopopului greco-catolic Valentin Coposu şi al Aureliei Coposu, născută Anceanu (fiica protopopului greco-catolic Iuliu Anceanu). Studiile liceale le-a urmat la Blaj, absolvind mai apoi Facultatea de Drept a Universităţii Regele Ferdinand din Cluj. A colaborat la ziarul clujean “România Nouă”, condus de Zaharia Boilă, la “Mesajul” (Zalău) precum şi la oficiosul Bisericii Române Unite cu Roma, ziarul “Unirea” din Blaj. În 1935 a fost ales preşedinte al Organizaţiei Tineretului Universitar al PNŢ din Cluj.
Marele Sălăjan Corneliu Coposu şi Iuliu Maniu (Iuliu Maniu .ro)
Relaţia dintre Iuliu Maniu si Corneliu Coposu pleacă undeva din anul 1937, an în care Corneliu Coposu devine secretar personal al Sfinxului de la Bădăcin, postură din care îl însoţeşte în toate acţiunile politice pe Marele Om Politic, pe atunci preşedinte al PNŢ. Din 1940 Corneliu Coposu devine secretar politic al lui Iuliu Maniu.
Corneliu Coposu este amintit de Pop Ioan, în lucrarea la capitolul La capăt de drum. Mai exact Iuliu Maniu şi Corneliu Coposu au avut un drum comun, la momentul 1947: amândoi au fost arestaţi şi întemnitaţi de regimul nou instaurat. Drum pe care l-au parcurs cu onoare, drum din care generaţiile ce au urmat au multe de invăţat.
Marele Sălăjan Corneliu Coposu şi Sălajul
Legătura dintre Corneliu Coposu şi plaiurile natale nu se opreşte la naşterea sa; mai exact, în scurta sa carieră politică, Corneliu Coposu a fost preşedinte al organizaţiei Sălăjene a Partidului Naţional Ţărănesc, incepând cu anul 1945 şi pană la arestarea acestuia in 1947.
Memoria lui Corneliu Coposu azi
Pe langă numeroasele bulevarde, străzi, cărti, materiale apărute de-a lungul timpului, memoria lui Corneliu Coposu este păstrată cel mai bine de către Fundaţia Corneliu Coposu, pe site-ul dedicat corneliu-coposu.ro. Deasemenea, internetul abundă in articole si materiale cu si despre Corneliu Coposu , dar calitatea acestora depinde de intenţia scriitorului.
Corneliu Coposu, un destin, în cadrul emisiunii Memorialul Durerii
Maniu a fost o personalitate singulara, un istoric al perioadei contemporane scriind îndrituit despre un unicum. A trait în mijlocul societatii românesti, a slujit-o cu abnegatie, dar, neîndoielnic, el s-a comportat altfel decât alti mari barbati de stat, creatori ai României moderne si contemporane. Unii dintre acestia l-au întrecut în realizari, s-au afirmat — ca si el — ca slujitori devotati ai neamului lor, dar comportamentele lor nu pot fi asemuite. El a fost un caz singular, provocând iritarea multora, dar si respectul datorat unui om deosebit.
Acest text face parte dintr-un articol mult mai mare, găzduit de Casa Română Din anumite motive, accesul direct la acest articol este îngreunat, lucru pentru care il voi include in cadrul urmator:
“Mare forţă e modestia! N-a visat, n-a râvnit niciodată averea. Nu l-a interesat. N-a primit o data să figureze într-un consiliu de administraţie. Şi nu o data i s-a oferit. În casa lui de sus, din vila de la Bădăcin, nici covoare persane, nici tablouri de preţ, nici bronzuri. În Bucureşti - o odaie de hotel, la Athénée Palace, odaie simplă ce nici pe departe nu justifica numele somptuos de “Palace”. Şi nu e o micşorare să adaug că nu o dată l-am găsit seara mâncând singur în odaiţa lui, pe un colţ de masă, pâine neagra din care tăia tacticos cu un cuţitaş şi câteva mere frumoase, pe care cu mândrie spunea că le adusese de la Bădăcin. Un ascet. Iar în colţ, pe masa de lucru, vedeai numai două cărţi: Biblia şi broşura oficială de Mers al trenurilor. Una pentru drumurile lui sufleteşti, cealaltă pentru cele trupeşti, în necontenitele lui deplasări politice.„
(C. Xeni)