Întalnirea anuală a Fundaţiei “Iuliu Maniu” (The “Iuliu Maniu” Foundation), fundatie aflată sub conducerea lui Justin Liuba. La un moment dat această fundaţie a participat activ la construirea noi biserici din Bădăcin, cale pe care dorim să le mulţumim.
Din păcate nu avem prea multe informaţii despre această fundaţie a românilor din State, dar ne-ar plăcea să cunoaştem cat mai bine această fundaţie:
Întalnirea The “Iuliu Maniu” Foundation, (aprilie?) 2008
Maniu a fost o personalitate singulara, un istoric al perioadei contemporane scriind îndrituit despre un unicum. A trait în mijlocul societatii românesti, a slujit-o cu abnegatie, dar, neîndoielnic, el s-a comportat altfel decât alti mari barbati de stat, creatori ai României moderne si contemporane. Unii dintre acestia l-au întrecut în realizari, s-au afirmat — ca si el — ca slujitori devotati ai neamului lor, dar comportamentele lor nu pot fi asemuite. El a fost un caz singular, provocând iritarea multora, dar si respectul datorat unui om deosebit.
Acest text face parte dintr-un articol mult mai mare, găzduit de Casa Română Din anumite motive, accesul direct la acest articol este îngreunat, lucru pentru care il voi include in cadrul urmator:
Mai are oare astazi Romania oameni politici de talia lui Iuliu Maniu? Stiati ca Iuliu Maniu nu a avut nici o proprietate in Bucuresti, desi a activat aici din 1919 si pana in 1947 cand a fost arestat? Politicienii de astazi privesc oare politica ca si pe o misiune sau este un mijloc de imbogatire?
“Mare forţă e modestia! N-a visat, n-a râvnit niciodată averea. Nu l-a interesat. N-a primit o data să figureze într-un consiliu de administraţie. Şi nu o data i s-a oferit. În casa lui de sus, din vila de la Bădăcin, nici covoare persane, nici tablouri de preţ, nici bronzuri. În Bucureşti - o odaie de hotel, la Athénée Palace, odaie simplă ce nici pe departe nu justifica numele somptuos de “Palace”. Şi nu e o micşorare să adaug că nu o dată l-am găsit seara mâncând singur în odaiţa lui, pe un colţ de masă, pâine neagra din care tăia tacticos cu un cuţitaş şi câteva mere frumoase, pe care cu mândrie spunea că le adusese de la Bădăcin. Un ascet. Iar în colţ, pe masa de lucru, vedeai numai două cărţi: Biblia şi broşura oficială de Mers al trenurilor. Una pentru drumurile lui sufleteşti, cealaltă pentru cele trupeşti, în necontenitele lui deplasări politice.„
(C. Xeni)
Pentru că suntem dispuşi să comunicăm. Pentru că vrem să cunoaştem. Pentru că vrem să cunoşti. Pentru că trebuie să ne facem auziţi, în faţa celor care ar dori să tăcem. Pentru că, din păcate trebuie să ne apărăm moştenirea din faţa năvalei celor care nu au dreptul de a vorbi; şi totuşi o fac. Doar câteva motive, ar mai fi, dar mai bine întrebaţi şi dumneavoastră.
Noi: cei care au rămas în Bădăcin adepţi istoriei acestui sat. În spetă preotul Borz Cristian şi credinciosi greco-catolici. Şi oricine altcineva, cine vrea să contribue, vă aşteptăm.
Din Bădăcin, un mic sat de la poalele Măgurii Şimleu sat care de la inceputurile sale a avut o istorie impresionantă, istorie asupra căreia o să încerc să revin. Sau din Şimleu Silvaniei, sau din Oradea.
Cum? Simplu: noi spunem, aşteptăm opinia ta, o discutăm, şi ne clarificăm ce nu ne e limpede.
Acum. Ieri, azi, mâine; asta pentru că istoria nu a fost scrisă în totalitate; în curând şi noi o să facem parte din ea.